Monografie

Istorie Aprilie 8, 2014

Sat, comuna Santa Mare, situat la 10 km nord-vest de reşedinţa comunei, 500 m vest de satul Bogdăneşti, trei km sud-vest de satul Rânghileşti-Deal, pe malul stâng al Iazului şi Pârâului Rânghileşti.

Unul dintre satele foarte vechi din zonă al cărui nume poartă amintirea acelor platouri pe care călăreţii tătari, sub îndrumarea băscacilor, organizau antrenamente şi întreceri. Aceste platouri, numite ringuri, şi-au lăsat numele în cel al unor aşezări: Răngăuţi (Rângăuţi), între Bobuleşti şi Romăneşti (Ostopceni) şi Rânghileşti, între Berivoieşti, la sud-vest şi Boroseni, la nord-est.

Nu poate fi acceptată aserţiunea ca moşia Rânghileşti să fi aparţinut domeniului doamnei Ringala, soţia lui Alexandru cel Bun, din următoarele motive:

- Domeniul doamnei Ringala era constituit din sate şi moşii situate în preajma oraşului Siret;

- Zona în care se află satul Rânghileşti era şi în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) frecvent călcată de tătari veniţi fie în pradă, fie în sprijinul voievozilor moldoveni, care îi chemau în ajutor atunci când tânărul stat Moldova era ameninţat din nord sau din vest, sau chiar din sud.

Moşia satului Rânghileşti a fost şi a rămas în stăpânire boierească până în secolul XX, satul a avut caracter boieresc.

Cea dintâi menţiune documentară întâlnită pentru satul Rânghileşti este din 8 aprilie 1617[1], când Radu Mihnea, voievodul Moldovei „… m-am milostivit şi i-am dat şi i-am întors lui şi i-am întărit dreptele lui ocine şi dedine şi cumpărătură, toate satele, câte are, …, din dreptele şi propriile lui privilegii, pe care le are de la sfântrăposaţii domni de mai înainte…, şi satul Rănghileştii de la Cernohal… toate acestea mai sus scrise sate şi ocine să fie şi de la domnia mea credinciosului nostru boier mai sus zis, Nicoară Prăjescul fost vistier…”[2].

Textul documentului „…ocine şi dedine şi cumpărătură…” ca şi mulţimea satelor menţionate, restituite; 14 sate sau părţi de sate, fac dificilă precizarea categoriei în care se afla satul Rânghileşti: moştenire sau cumpărătură. Un alt aspect neclar este acela că Nicoară Prăjescul, fiul lui Ion Prăjescu este a doua generaţie a familiei boiereşti Prăjescu. Ion Prăjescu a fost fiul marelui vistier Toader şi al fiicei lui Ion Movilă, marele logofăt, Greaca, nepotul lui Stanciu Stărostescu, strănepotul de fiu al lui Mihu al lui Staroste sau Stărostici, răs-strănepotul lui Giurgiu de la Frătăuţi. Nicoară Prăjescu, fiul lui Ion Prăjescu, căsătorit cu Maria, fiica lui Ionaşco Ivul, postelnic, şi văr cu Ieremia şi Simion Movilă[3]. Dar nu ştim care au fost stăpânii de la Rînghileşti în perioada anterioară.

La 13 ianuarie 1622 fiii lui Nicoară, Ionaşco şi Lupul, îşi împart „ocine, şi s-au venit în partea Lupului… şi Rănghileşti…, Ţăpăluşeni … cu o parte din Boruseni…”[4] împărţeală întărită la 2 aprilie 1623 de Ştefan Tomşa al II-lea[5].

La 15 martie 1665, satul Rânghileşti trece în stăpânirea lui Chiriac Sturza (căsătorit cu sora lui Ionaşco şi Lupul Prăjescu)[6] pentru o datorie de 1.100 galbeni.[7]

Moşia satului Rânghileşti rămâne în stăpânirea familiei Sturza până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când, mai întâi este arendată şi apoi cumpărată de Cristea Goilav, de la care trece în stăpânirea descendenţilor acestuia.

După reformele agrare din 1865-1866 şi 1919-1922, familia Goilav stăpâneşte partea de moşie neexpropriată până în 1945. În anul 1879[8], 40 familii din satul Rânghileşti se mută în satul Călăraşi, unde au primit pământ.

Viaţa religioasă de la Rânghileşti, deşi nemenţionată, s-a manifestat ca în oricare aşezare românească, cu oameni cu păcate şi virtuţi dar cu grijă de suflet şi frică de Dumnezeu. În 1791, la Rânghileşti era preotul Gavril, deci era şi un locaş de biserică. O biserică din bârne de lemn a fost la Rânghileşti înaintea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, cu ziduri din cărămidă, pe temelie de piatră ctitorită în anul 1842 de Dimitrie Sturza şi soţia sa Elena, născută Balş[9], biserică la care în prezent se face pictura interioară.

Preoţi slujitori: N. Nechita, 1881-1934, C. Bunduc, 1943-1974, Filip Mârza, Dumitru Chelariu, C. Nechita şi din 1998 Cornel-Petru Ancuţa.

Şcoala din satul Rânghileşti îşi începe activitatea la 2 aprilie 1865, cu învăţătorul Vasile Crupă, în vârstă de 20 ani, absolvent al seminarului inferior[10]. La 3 octombrie 1867, V. Gavrilaş, absolvent al Institutului Normal „Vasile Lupu” din Iaşi, cere a fi încadrat ca învăţător pe postul vacant de la şcoala Rânghileşti[11], căci Vasile Crupă părăsise şcoala la 24 februarie 1867[12]. Gavrilaş este numit învăţător la 4 octombrie 1867[13].

La 27 martie 1887, Dimitrie Alexandrescu, fost învăţător la şcoala Rânghileşti, trece la şcoala Santa Maria[14].

În 1891 era învăţător la şcoala Rânghileşti Gh. Sireteanu[15], în 1893[16] şi în 1897[17]. Din anul 1894 Şcoala comunală Rânghileşti devine şcoală de stat[18].

 Nu se cunosc locaţiile unde a funcţionat şcoala, dar din 1904 fraţii Ion şi Bogdan Goilav, fiii lui Gh. Cristea Goilav, stăpâni ai moşiei, asigură construcţia localului propriu pentru şcoală, cu pereţii din cărămidă pe temelie de beton; o sală mare de clasă, cancelarie şi patru camere mici - locuinţa dirigintelui[19]. Acestui local i s-au adăugat succesiv săli de clasă având în prezent patru săli de clasă, cancelarie, sală de materiale etc.

Şcoala din satul Rânghileşti a funcţionat cu clasele I-IV sau I-V de la înfiinţare până în anul 1961, când a devenit şcoală cu clasele I-VII, din 1964, şcoală cu clasele I-VIII, până în anul 1980, când rămâne iarăşi cu clasele I-IV iar clasele I-VIII se mută la şcoala din satul Bogdăneşti.


[1] A nu se confunda satul Rânghileşti cu fostul sat Răngăuţi (Rângăuţi) de pe teritoriul actual al oraşului Ştefăneşti.

[2] Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVII, vol. IV, Bucureşti, 1956, p. 134-136 (nr. 175), în continuare DIR, A.

[3] N. Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova, sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971, p. 426-427.

[4] DIR, A., XVII/V, p. 96-98 (nr. 135-136).

[5] I. Caproşu, A. Pricop, Documentele satului Rânghileşti, în „Cercetări istorice”, Iaşi, 1972, p. 316-318.

[6] Ibidem, p. 319.

[7] Catalogul documentelor moldoveneşti din Arhiva istorică centrală a Statului, vol. III; Bucureşti, 1968, p. 252 (nr. 1137).

[8] ASBt., FPJBt., Dosar 3/1879, file 67-68, 80.

[9] Anuarul Arhiepiescopiei Iaşilor - Mitropolia Moldovei pe anul 1930, Monastirea Neamţu, p. 119.

[10] V. A. Urechia, Anuarul general al instrucţiunii publice pe anul şcolar 1864-1865, Bucureşti, 1868, p. 46-47.

[11] ASBt., FPJBt., Dosar 23/1867, fila 124.

[12] Ibidem, fila 77.

[13] Ibidem, fila 132.

[14] Ibidem, Dosar 5/1887, fila 39.

[15] Ibidem, Dosar 10/1891, fila din listă, după fila 45.

[16] Ibidem, Dosar 16/1893, fila 35.

[17] Ibidem, Dosar 9/1897, fila 47.

[18] Ibidem, Dosar 4/1894, fila 4.

[19] Ibidem, Dosar 184/1904, fila 4.